Legenda ghiocelului
Primăvara își
face simțită prezența. Încet, încet acest anotimp
își dezvăluie în fața
noastră frumusețile și
minunățiile naturii.
La Biblioteca
Municipală „ Ioan Munteanu”
s-a desfășurat o
activitate cu elevii
claselor a II-a respectiv a III-a
de la Colegiul
Național „ Octavian Goga, precum
și elevii claselor
a III-a respectiv a
IV-a de la
Liceul Teoretic „Horvath
Janos”, însoțiți apoi
de școlarii și
grădinarii de la C.
S. E. I. Nr. 1
Popești .
Scopul acestei
activități a fost
acela de ai familiariza
pe copii cu
acei scriitori care și-au folosit
imaginația și talentul
pentru a scrie povestioare
care conțin elemente
fantastice și miraculoase.
Unul dintre
acești scriitori este
Eugen Jianu , care
a știut să
asculte poveștilor bătrânilor de la sate și
apoi după ce
le-a prelucrat puțin
,le-a scris pentru
ca multe generații
după el să
se poată bucura
citind aceste povestiri
numite „Legende”.
Copiii au
vizionat „Legenda ghiocelului”, după care elevilor li
s-au adresat întrebări
referitoare la conținutul
legendei .
Cei 276
de copii au
fost răsplătiți cu
dulciuri iar cadrele
didactice cu diplome
de participare.
În data de
09. 03. 2015 au participat:
Fugedy Aniko- Erzsebet cu clasa a III-a A
Fugedy Aniko- Erzsebet cu clasa a III-a A
Bodis Beata și Bodi
Boglarka cu clasa a III-a
S. B. S.
Szucs Andrea cu
clasa a III-a C
În data de 05. 03. 2015
au participat:
Braia Loredana
cu clasa a
II-a A
Liț Demian Mirela
cu clasa a II-
a B
Lata Ileana cu clasa a
II- a C
Tot în data de 05. 03. 2015 au
participat :
Kovacs Katalin cu
clasa a VI-a A
Pop Monika cu clasa
a III-a B
Balazsi
Emma cu clasa a IV-a
C
În data de 09. 03. au participat:
Laura Moca cu clasa a III-a A
Gut Mirela cu clasa a III-a D
În data de 13. 03. au participat:
Perl Emese cu clasa a IV-a B
precum și școlarii și grădinarii
de la C. S. E. I. Nr. 1 Popești
Toate clasele ne-au
pregătit câte ceva , de la cântece și poezii ,desene
și picturi până
la simboluri specifice
anotimpului primăvara.
Le mulțumim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu